Bătut și jefuit, prejudiciul – 2.000 de lei și 150 de euro, tâlharul – încătușat

Un bărbat de 39 de ani, din Târgu Neamț, care intenționa să-și petreacă relaxant noaptea de 21 spre 22 octombrie, a fost agresat și jefuit, în momentul în care a plecat spre casă, din localul în care băuse. A fost atacat de un individ, care l-a lovit, l-a buzunărit și i-a furat 2.000 de lei și 150 de euro. Victima a făcut plângere la poliție, au urmat cercetările de rigoare și, în ziua de 22 octombrie, tâlharul (care are 45 de ani și este tot din Târgu Neamț) a fost prins. Pe numele lui a fost emisă o ordonanță de reținere, valabilă 24 de ore.

„Astăzi, 23 octombrie, bărbatul bănuit de comiterea faptei urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamţ, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, a precizat agentul șef adjunct Robert Costân, din cadrul Biroului de presă al Poliției Neamț. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Accident din neatenție la Roman – un bărbat a fost transportat la spital

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane,...

Botoșani. Șase percheziții într-un dosar de proxenetism. Trei persoane au fost duse la audieri

Polițiștii botoșăneni au efectuat, miercuri dimineață, 23 septembrie, șase...

VIDEO-FOTO. Prima ninsoare din 2026 pe Ceahlău

Iarna și-a intrat deplin în drepturi pe Ceahlău chiar...

Suceava. Locuință distrusă de la o țigară

Locuința unei familii din Suceava, cartierul Burdujeni, a fost...

Trei bombe din Al Doilea Război Mondial, descoperite într-o pădure din Neamț

Echipa pirotehnică a ISU Neamț a descoperit, marți, 22...