Bătut și jefuit de ”prietenii” cu care a stat la băut

Doi tineri, unul de 24 și celălalt de 29 de ani, au fost reținuți de poliție, în ziua de 8 mai, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. Astăzi, 9 mai, cei doi vor fi duși la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz, cu propunere de arestare preventivă.

„În fapt, la data de 7 mai, poliţiştii de la Secția 12 Bicaz au fost sesizaţi de un bărbat de 40 ani, din Borca, despre faptul că, în timp ce se afla la un bar din centrul localităţii Borca, a fost lovit de două persoane necunoscute care i-au sustras bani şi bunuri. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că la data de 7 mai, în intervalul orar 20:00–22:30, persoana vătămată a consumat băuturi alcoolice împreună cu cei doi bărbaţi, timp în care aceştia au observat că are asupra sa o sumă de bani”, a declarat agentul șef adjunct Robert Costân, din cadrul Biroului de presă al Poliției Neamț.

În momentul în care bărbatul a ieșit și s-a dus „în partea laterală a unității”, probabil la toaleta din aer liber, cei doi l-au urmărit, l-au lovit, i-au luat telefonul mobil și 800 de lei, după care au fugit. N-au apucat, însă, să se bucure de pradă. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Inspectorii de muncă au verificat beneficiarii care utilizează zilieri

Funcționarii din cadrul ITM Neamț au efectuat verificări la...

Una din trei case de asigurări din Regiunea Nord-Est ar putea avea director nou

Trei case de asigurări de sănătate din regiunea Nord-Est...

Ceremonie militară dedicată memoriei generalului Nicolae Dăscălescu

Militarii Batalionului 634 Infanterie „Mareșal Józef Piłsudski”  Piatra Neamț,...

Neamț. ROADPOL Safety Days: 330 de sancțiuni aplicate și 28 de permise reținute

Poliția Rutieră a aplicat 330 de sancțiuni contravenționale, în...

Neamț. Accident din neatenție la Roman – un bărbat a fost transportat la spital

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane,...