Bătrână de 97 de ani auzită de o vecină strigând după ajutor

O bătrână de 97 de ani, din Piatra-Neamț, care locuiește într-un apartament de pe strada Mihai Eminescu, a fost auzită de o vecină strigând după ajutor, în noaptea de 15 spre 16 mai. Femeia și-a dat seama că bătrâna se simte rău și nu poate descuia ușa, așa că a sunat la 112.

„Noaptea trecută, în jurul orei 1:30, Dispeceratul Integrat ISU-Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, despre faptul că o femeie strigă după ajutor dintr-un apartament situat în municipiul Piatra Neamț, str. Mihai Eminescu, etajul I. La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri militari, cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor, din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamț. Proprietara, în vârstă de 97 de ani, era căzută în hol”, a declarat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. Bătrâna, care avea tensiunea mărită, a fost transportată la spital, pentru investigații complete și tratamentul necesar. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

FOTO. Vaslui. Incendiu într-un apartament din Bârlad – 20 de persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit în seara de 5 septembrie...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...