Bătrână accidentată mortal în timp ce traversa pe lângă trecerea pentru pietoni

Bătrână accidentată mortal în timp ce traversa pe lângă trecerea pentru pietoniAstăzi, 13 noiembrie, o femeie, de 76 de ani, care a traversat bulevardul Decebal din Piatra-Neamț pe lângă trecerea pentru pietoni a fost accidentată de un șofer de 19 ani. În zona unde a avut loc accidentul, după școala „Elena Cuza” spre Sarata, traficul era destul de intens și cel mai probabil femeia a căutat o scurtătură. Rănită grav, femeia a murit la UPU.

Polițiștii care au făcut cercetările la fața locului au deschis dosar penal.„În timp ce un tânăr de 19 ani, din Rediu, conducea un autoturism pe bulevardul Decebal din Piatra Neamț, a surprins și accidentat o femeie de 76 de ani, din Piatra Neamț, care traversa prin loc nepermis. În urma impactului, a rezultat rănirea femeii, aceasta fiind preluată și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Cercetările continuă în dosarul de ucidere din culpă deschis în urma accidentului.

C.I.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...