0:00

Bătăușul Uță – condamnat definitiv pentru agresarea preotului și a viceprimarului, dascălul l-a iertat, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiVasile Viorel Uță, individul care a lovit în stânga și în dreapta, motiv pentru care a ajuns foarte temut în comuna Ceahlău, a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Bacău la diferență de o săptămână. Pe 7 februarie 2020, instanța a decis să desființeze sentința inițială, prin care fusese condamnat la 1 an și 4 luni pentru că i-a bătut pe preotul și pe dascălul din comună, și să-i reducă pedeapsa la 1 an. Acest lucru s-a întâmplat pentru că dascălul și-a retras plângerea și astfel a dispărut din dosar concursul de infracțiuni. Însă ce-a câștigat în dosarul cu dascălul, a pierdut în dosarul cu viceprimarul.

”Majorează pedeapsa aplicată inculpatului de la 8 luni închisoare la 1 an închisoare”, a decis, astăzi, instanța. ”În baza art. 397 c.pr.pen., raportat la art. 20 alin. 1 şi 2 c.pr.pen., admite în parte acţiunea civilă exercitată de Irimescu Ion şi obligă inculpatul Uţă Vasile Viorel la plata sumei 1.000 lei, daune morale. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii. În baza art.275 alin.2 c.pr.pen. obligă apelantul-inculpat la plata a 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.02.2020”.

Vasile Viorel Uță mai are o condamnare definitive de 3 ani de închisoare pentru că l-a agresat pe același viceprimar.  Cel mai probabil va solicita instanței o contopire a pedepselor, așa că nimeni nu poate ști peste cât timp va fi, din nou, acasă.

”M-a tras câteva palme, mi-a învinețit un ochi și a fugit. Am sunat la 112 și am auzit pe urmă că l-a prins poliția. Tare mi-e să nu mă întâlnesc cu el din nou în seara asta, că data trecută când i-a bătut pe preot și pe dascăl n-a fost arestat. Mai am un proces de ultraj cu el, pentru că a sărit la mine cu ranga. M-am dus, cu doi oameni, să pună catargele (grinzile de susținere) pentru un pod și el era supărat că nu sunt catarge de care voia el. A sărit și la mine și la oamenii cu care eram. Are istorii multe. L-a bătut și pe tehnicianul de urbanism din primărie, are proces și cu un vecin de-al lui căruia i-a rupt un picior cu toporul, e pericol public omul ăsta”, a declarat viceprimarul la data ultimei agresiuni, când a fost bătut doar pentru că a apărat o funcționară din primărie la care țipa Uță.

C.M.

Articolul precedent785 de profesori primesc gradații de merit
Articolul următorUSR şi PLUS vor avea candidaturi comune la CJ Neamţ şi Primăria Piatra Neamţ