0:00

La acest moment, sunt 785 de cadre didactice care primesc gradații de merit în județul Neamț. Lor li se adaugă 126 de secretare, laborante, bibliotecare, administratori ai unităților de învățământ, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Neamț. În anul 2019, au fost disponibile 131 gradații de merit, iar în anul precendent s-au scos la concurs 180 de locuri.

785 de profesori primesc gradații de merit, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Pentru concursul din acest an, gradația de merit va fi tot 25% din salariul de bază, acordată lunar pe o perioadă de 5 ani. Dar, prin proiectul de metodologie care se află în dezbatere publică, se propun noi punctaje pentru evaluarea profesorilor care s-au pregătit de concurs. Inovația în predare este mai bine punctată, un profesor care se folosește de tehnici ce au fost promovate prin proiecte europene, de pildă, putând primi maxim 16 puncte, față de 6 puncte câte se acordau până acum. Profesorii care au pregătit elevi olimpici ar putea primi 12 puncte, față de 20 cât era punctajul anul trecut. Însă, dacă un cadru didactic pregătește elevi în centrul de excelență, mai poate primi 10 puncte. În proiect se mai propune o creștere a punctajului pentru profesorii care elaborează manuale școlare sau își aduc contribuția la realizarea unor resurse educaționale, de maxim 17 puncte, față de maxim 16 puncte până acum.

În ce privește ponderea în evaluare, pentru cadrele didactice din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal se propune ca la criteriul activităților complexe cu valoare instructiv – educativă să  se acorde maxim 85 de puncte, în vreme ce la performanțe punctajul maxim este 40. Până acum, activitatea de predare-evaluare era punctată cu maxim 77 pentru profesori și cu 30 de puncte maxim pentru personalul didactic de conducere, îndrumare și control. (C.I.)

Articolul precedentO nouă bătaie între țigani, la Târgu Neamț, cinci scandalagii reținuți
Articolul următorBătăușul Uță – condamnat definitiv pentru agresarea preotului și a viceprimarului, dascălul l-a iertat