pumnUn scandal ce a izbucnit spontan între 4 bărbați într-un restaurant din centrul Municipiului Piatra Neamț a dus la reținerea unuia dintre agresori. Conflictul a avut loc sâmbătă, 12 octombrie, în jurul orei 18:20.

În urma verificărilor polițiștilor, s-a constatat că doi bărbați din Piatra-Neamț, cu vârste de 30 și 35 de ani, au amenințat și agresat fizic alți doi bărbați.

Potrivit IPJ Neamț, aceștia „ar fi amenințat și lovit cu pumnii și cu un obiect contondent pe doi bărbați din județul Iași, tulburând ordinea și liniștea publică”.

Cei doi bărbați agresați, ambii în vârstă de 32 de ani, au fost informați cu privire la posibilitățile solicitării unui ordin de protecție provizoriu, însă aceștia au refuzat să depună cererea.

„În urma materialului probator, față de bărbatul în vârstă de 35 de ani s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările se continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea liniștii și ordinii publice, lovire sau alte violențe și amenințare”, conform IPJ Neamț.

Ambii bărbați din Piatra-Neamț au fost sancționați contravențional.

Faptele s-au petrecut cu puțin înainte ca unul dintre candidații la prezidențiale, mai exact Elena Lasconi, să ajungă în acel restaurant. Ea nu a știut nimic despre bătaia care a avut loc, ba chiar s-a declarat încântată de ospitalitatea și de amenajarea restaurantului.

Denisa POPA

Foto ilustrativă: arhivă

Articolul precedentCulturi ilicite de canabis, trei persoane au fost arestate preventiv
Articolul următorDirecția Silvică Neamț a achiziționat o linie modernă de despicare și pachetizare lemn pentru foc. Oferte mai bune pentru populație
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.