Bărbatul înecat în iazul din Podoleni a fost găsit, ITM Neamț face anchetă. Galerie foto

Cadavrul paznicului iazului din Podoleni a fost scos din apă de pompierii militari, în această după amiază, 23 ianuarie, la câteva minute după ora 15.00. Fiind vorba despre un accident mortal de muncă, instituția competentă să facă o anchetă completă, în termen de 15 zile, este Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț.

”Trebuie să stabilim exact ce s-a întâmplat acolo, în ce împrejurări a ajuns paznicul în apă, și cine este responsabil de producerea acestui accident și să ne asigurăm că se iau măsurile necesare pentru ca un eveniment similar să nu se mai întâmple”, a declarat Ioan Popescu, inspectorul șef al ITM Neamț. Cadavrul bărbatului trebuie transportat la Serviciul de medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei morții. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...