Bărbatul care a ucis un intrus care i-a intrat în curte, 17 ani de închisoare

Bărbatul care a ucis un intrus care i-a intrat în curte, 17 ani de închisoareConstantin Negrescu, din Piatra Șoimului, un bărbat în vârstă de 61 de ani, care a comis un omor în noaptea de 19 spre 20 septembrie 2019, a fost condamnat la 17 ani de închisoare, în ziua de 4 martie. Decizia a fost luată de Tribunalul Neamț, care a stabilit și o pedeapsă complementară de 5 ani (interzicerea unor drepturi civile), precum și confiscarea  armei crimei: ”Dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 112 lit. b Cod penal dispune confiscarea unui topor (colet nr. 1), aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamţ. În temeiul art. 162 al. 3 Cod procedură penală dispune conservarea probelor din coletele nr. 2 (obiecte de vestimentație), nr. 3 (încălțăminte), nr. 4 (obiecte de lenjerie), nr. 6 (pălărie), nr. 7 (pulover), aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamţ, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”.

Constantin Negrescu a ucis în condițiile în care s-a trezit cu doi intruși în curte – doi consăteni, unul de 63 și celălalt de 48 de ani. Cum era aproape de miezul nopții, iar între Negrescu și bărbatul de 63 de ani existau niște animozități mai vechi, faptul că s-a trezit cu ”musafiri” la o oră atât de tîrzie l-a înfuriat pe Negrescu. El a ieșit în curte, înarmat cu un topor, și l-a lovit pe mai vechiul său ”dușman” până l-a omorît. Bărbatul de 48 de ani a apucat să fugă și așa a scăpat cu viață. După crimă, Negrescu s-a dus la un vecin, a sunat la 112. și a spus ce-a făcut. El a fost anchetat, judecat și condamnat pentru omor calificat. Acum are posibilitatea să atace sentința la Curtea de Apel Bacău, cu speranța că poate primi o pedeapsă mai blândă.

C.M.

 

Autor:

Ultima ora

Guvernele minoritare nu sunt o noutate în România postdecembristă. Care au fost și cine le-a condus

Pe scena politică românească a momentului, subiectul cel mai...

Tribunalul Neamț a prelungit privarea de libertate pentru ucigașul polițistului Verdeș

Anchetatorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț...

Neamț. Postură deloc plăcută pentru o femeie care nu a păstrat distanța față de vecina sa

Polițiștii de la Secția de Rurală Săbăoani s-au confruntat...

Care sunt cele mai întâlnite obiceiuri ale suporterilor în era digitală?

Modul în care suporterii trăiesc meciurile acum s-a schimbat....