Actualizare: Bărbatul n-a mai putut fi salvat și a murit în spitalul de la Iași în cursul nopții de 19 spre 20 septembrie. În aceste condiții conducătoarea auto urmează să fie cercetată pentru ucidere din culpă.
Știre inițială.
Un accident grav s-a petrecut, în seara de 19 septembrie, la Cordun, în apropierea unei intersecții semaforizate. O femeie, în vârstă de 63 de ani, care conducea un autoturism, a văzut că are verde pe sensul ei de mers și nu s-a mai uitat la trecerea pentru pietoni, amplasată cam cu 15 metri înainte de intersecție. Mașina ei a lovit în plin un bărbat, în vârstă de 52 de ani, care se afla în traversare. Omul a fost proiectat pe asfalt și a suferit un sever traumatism cranio-cerebral acut deschis. A fost preluat de o ambulanță, dus la Spitalul Roman, unde s-a confirmat diagnosticul de comă gradul III și s-a decis transferul la Spitalul de neurochirurgie ”Nicolae Oblu” Iași.
”Femeia a fost testată, nu era băută, pur și simplu a văzut că are verde și n-a fost atentă la pieton”, a declarat comisarul șef Mihai Mavriș, șeful Serviciului de Poliție Rutieră Neamț. ”Azi am trimis un polițist să discute cu primarul de Cordun să facă demersurile necesare pentru a muta trecerea pentru pietoni aproape de intersecție, astfel încât atunci când mașinile au verde, pietonii să aibă roșu și invers”.
Conducătoarea auto a rămas fără permis și s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. (C.M.)
Unde s a mai vazut trecere de pietoni inaintea semaforului? Cat de stupid poti sa fii?