O tragedie neobișnuită s-a petrecut sâmbătă seara târziu, 16 octombrie, în satul Mlenăuți, comuna Hudești din județul Botoșani. Un bărbat, în vârstă de 52 ani, şi-a pierdut viaţa, după ce a fost strivit de propriul autoturism, chiar la intrarea în gospodărie.
Soția acestuia a făcut macabra descoperire și a alertat imediat forțele de intervenție cerând ajutor.
La fața locului au ajuns un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Darabani, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și o ambulanță aparținând SAJ Darabani. Bărbatul a fost scos de sub autoturism de către pompieri şi preluat de echipajele medicale care au început, imediat, manevrele de resuscitare. Dar era prea târziu, din nefericire, medicii au constatat decesul.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și ancheta urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs tragedia.
Angela Croitoru