Via Moldavica – traseu turistic și de pelerinaj

Asociația Armina din Piatra Neamț a inițiat, în anul 2021, un proiect ce urmărește marcarea și amenajarea unui traseu turistic și de pelerinaj de peste 1.500 km, cuprinzând tot ceea ce este mai important în Moldova.

„De la început spunem că dorim să continuăm proiectul Via Transilvania, inițiat și gestionat de către colegii noștri de la Tășuleasa Social, astfel traseele noastre turistice și de pelerinaj vor uni Moldova cu Transilvania cât și cu Dobrogea. Via Moldavica va străbate, în cei 1.500 de km, 8 județe. Traseul va începe de la Mănăstirea Putna, județul Suceava, apoi vor urma județele Neamț, Vaslui, Bacău, Galați, Tulcea, Brăila, după care sfârșitul călătoriei va fi in județul Constanța. Se vor marca majoritatea zonelor pitorești, cu monumente istorice, mănăstiri, priveliști minunate – unice în lume. De aceea scopul proiectului este atît educațional cât mai ales de a pune în valoare bogățiile culturale, etnice, istorice și naturale ale României, cu reflectare atât în comunitățile locale, cât și cu ecou internațional. Fiind un traseu public, va fi destinat tuturor iubitorilor de drumeție, natură și sport, care vor putea să îl străbată la pas, cu bicicleta ori călare”, a declarat profesor preot Mihai Capșa Togan, președintele Asociației Armina.

Traseul urmează să fie marcat cu elemente de identificare specifice, din materiale durabile, care să permită orientarea călătorului pe parcurs. Culorile specifice de marcaj vor fi portocaliu și alb, săgeată portocalie pentru direcția Constanța și albă pentru direcția Putna. Marcajul specific este un M portocaliu, într‑un cerc de aceeași culoare, pe un fundal alb. Trecerile de drumeți (pietoni) vor fi semnalizate cu tăblițe specifice, la fel ca avertismentele întâlnite pe traseu. La fiecare kilometru, o bornă kilometrică din andezit, cu logoul VM și o sculptură, realizată de sculptori studenți, va arăta kilometrul la care se află călătorul.

În acest moment asociația caută colaboratori pentru realizarea proiectului.

Proiectul va include și un ghid turistic detaliat pentru cei care vor să parcurgă traseul. Odată cu inaugurarea primelor 200 km va fi lansată și aplicația pentru mobil Via Moldavica. Aceasta va fi disponibilă pentru descărcare gratuită în AppStore și PlayStore, cu versiuni pentru Android, respectiv iOS.

Via Moldavica este un proiect al organizației Armina, ONG cu sediul în Piatra-Neamț, care desfășoară acțiuni cu caracter educațional, social, de mediu, cultural etc.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

150 de milioane de euro pentru stocarea energiei: toate firmele din România pot depune proiecte până la 30 octombrie

Ministerul Energiei pune la dispoziția întreprinderilor din România o...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

FOTO. Suceava. Două persoane au murit carbonizate în urma unui accident la Fântâna Mare

Actualizare: Polițiștii au stabilit identitatea victimelor care au murit...