Un bărbat în vârstă de 47 de ani, a fost salvat de pompierii nemțeni după ce a căzut în beci, în urma inhalării unor vapori de vopsea, în timp ce desfășura lucrări de întreținere în locuința sa. Incidentul a avut loc pe 23 octombrie, în jurul orei 10:30, în satul Săvinești, din Poiana Teiului.
Potrivit ISU Neamț: „La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Gărzii nr. 2 de Intervenție Poiana Teiului.
Ajunși la locul indicat, pompierii au găsit un bărbat în stare de semiconstiență căzut în beciul de la subsolul locuinței”.
Echipajele de intervenție au folosit echipamente speciale pentru al scoate din mediul toxic, iar personalul SMURD i-a acordat primele îngrijiri medicale, după care a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament.
Denisa POPA