Bărbat rănit de un copac, coborât cu targa de pompieri

Un bărbat, de 50 de ani, și-a rupt piciorul după ce un copac a căzut peste el. Incidentul s-a produs în pădurea Boboiești, comuna Pipirig. S-a cerut ajutor la 112, la câteva minute după ora 13 și la locul solicitării au fost trimiși pompierii de la Garda 2 Poiana Teiului, un echipaj de ambulanță de la Târgu Neamț, dar și salvamontiștii și voluntarii SVSU Pipirig.

Primii care au ajuns la intervenție au fost pompierii, care au urcat dealul unde era victima și l-au coborât o distanță apreciabilă, până a ajuns echipajul de salvamontiști. „Militarii au coborât pe targă rănitul, un bărbat de 50 de ani, care avea fractură deschisă la un picior”, a declarat lt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț.

Bărbatul a fost transportat cu ambulanța la spital.

C.I.

Autor:

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...