Un bărbat de 36 de ani, din Oniceni, a fost prins la trufe, în după-amiaza de 16 iulie, în timp ce polițiștii din Doljești și lucrătorii din cadrul Ocolului Silvic Roman acționau în pădure exact pe linia respectării Legii nr. 171/2010 R.
”În pădurea ’’Durdura’’ din Doljeşti, aflată în administrarea Ocolului Silvic Roman, a fost depistat bărbatul în cauză, care recolta trufe fără să deţină autorizaţie, cu ajutorul a doi câini dresaţi din rasa Lagotto Romangnolo”, a declarat agentul Georgiana Moșu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Neamț. ”Poliţiştii au găsit asupra acestuia 3,5 kg trufe negre, care au fost confiscate şi predate lucrătorilor silvici. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional de poliţişti, conform prevederilor Legii nr. 171/2010 R cu 2000 lei amendă”.
Conform precizărilor făcute de ing. Roxana Roșu, din cadrul Compartimentului comercial-producție al Direcției Silvice Neamț, firma care a câștigat licitația, organizată în ziua de 13 iunie 2018 pentru cesionarea dreptului de a recolta trufe este SC Truffe Scout SRL Timișoara. Societatea este ”tânără”, fiind înființată în anul 2015, iar în 2016 deja își dublase cifra de afaceri, care depășea 2.000.000 de lei. Urmarea a câștigării licitației, nicio persoană care nu este autorizată de firma în cauză nu are dreptul să recolteze trufe nici măcar pentru consumul propriu. Având în vedere prețurile, de mii de euro, cu care se vând trufele, în special cele negre, care sunt și cele mai valoroase, tentația este mare, deși majoritatea culegătorilor știu că legea nu le permite acest lucru.
În caietul de sarcini al licitației au fost stabilite condițiile pe care trebuie să le respecte cesionarul, primele fiind să comunice tuturor ocoalelor silvice numele și datele achizitorilor, dar și numerele de înmatriculare a mașinilor cu care se face transportul ciupercilor. Tot în sarcina reprezentanților firmei este instruirea culegătorilor:
- Membrii operatorilor economici vor putea utiliza maxim 2 câini de persoană, câini instruiți să depisteze trufele;
- Instrumentul utilizat la recoltarea trufelor trebuie să fie manevrabil cu o singură mână;
- Găurile rezultate în urma recoltării după extragerea trufelor trebuie să fie astupate la loc, neastuparea acestora este socotită după caz contravenție sau infracțiune;
- Este interzisă recoltarea trufelor imature;
- Este interzisă recoltarea trufelor în afara sezonului;
- Este interzisă utilizarea uneltelor rudimentare la recoltarea trufelor: sape, greble,cazmale, pluguri;
- Este interzisă recoltarea trufelor pe timp de noapte;
- Orice instrument de recoltare a trufelor să aiba maxim 6 cm la partea tăietoare pentru a se evita tăierea rădăcinilor arborilor;
- Dacă din greșeală s-au scos puieți de mici dimensiuni aceștia trebuie plantați la loc, ei fiind purtători de spori de trufe.
Firma este obligată, de asemeanea, să folosească borderouri de achiziție, pe care le încheie la sfârșitul fiecărei zile, pe care cantitățile de ciuperci se trec în cifre și litere. Orice cantitate pentru care persoana juridică nu deține documente de transport sau achiziție, va fi confiscată de către Direcția Silvică Neamț, conform reglementărilor în vigoare, cu aplicarea prevederilor legale, iar contractul va fi reziliat unilateral.
Cristina MIRCEA
O lege pt. cules ghebe si hribi nu este ? Ca in rest le avem pe toate! Au terminat silvicultorii cu taierile ilegale si au timp de urmarit caini prin padure! Mari constatari de infractiuni! Oare nu le e RUSINE?