Bărbat în șoc hipotermic după ce a căzut într-o fântână

Pompierii botoșăneni i-au salvat viața unui bărbat de 54 ani din satul Brehuiești, comuna Vlădeni, căzut într-o fântână adâncă de peste opt metri, în urma unei intervenții contracronometru.

Nu se știe încă în ce împrejurări, astăzi, 21 decembrie, în jurul orei 4,00, acesta a căzut în fântână. Două echipaje din Detașamentul de Pompieri Botoșani, cu o autospecială cu accesorii specifice, dar și o ambulanță SMURD au ajuns la fașța locului.

„În mai puțin 5 minute, pompierii au reușit să îl aducă la suprafață pe bărbat. Acesta a fost dus la spital întrucât a stat în apă până la gât și era în șoc hipotermic. Urmează ca Poliția să stabilească împrejurările în care a ajuns în fântână”, a precizat locotenent Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani.

A.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.