O descoperire șocantă a fost făcută miercuri dimineață, 9 aprilie, pe o stradă din localitatea Vânători-Neamț, acolo unde un bărbat a fost găsit fără viață. Alerta a fost dată de trecători, care au observat trupul căzut pe marginea drumului și au sunat la 112. La fața locului au intervenit polițiștii și echipajele medicale, care nu au mai putut decât să constate decesul.
Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Neamț, corpul bărbatului nu prezenta urme vizibile de violență, ceea ce exclude, cel puțin în primă fază, ipoteza unei agresiuni. Totuși, pentru a stabili cu exactitate cauza morții, trupul neînsuflețit a fost transportat la IML, unde urmează să fie efectuată necropsia.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Denisa POPA