Bărbat bolnav de schizofrenie împușcat de polițiști

pacient

Un bărbat de 38 de ani din Urecheni a fost împușcat de polițiștii din localitate, în picior, după ce a făcut o criză, în ziua de 24 noiembrie. Familia a solicitat ambulanța, dar la vederea echipajului medical, bărbatul a devenit și mai violent, a luat un topor și a spart parbrizul autosanitarei. Cadrele medicale au solicitat ajutorul polițiștilor.

”Agenții au efectuat somațiile legale, dar pentru că bărbatul continua să se manifeste agresiv, au executat focuri în plan vertical și apoi în plan orizontal, după care au trecut la imobilizarea acestuia”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Bărbatul a fost rănit la gamba stângă și transportat, cu o altă ambulanță, la spitalul din Piatra-Neamț.

C.M.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Accident din neatenție la Roman – un bărbat a fost transportat la spital

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane,...

Botoșani. Șase percheziții într-un dosar de proxenetism. Trei persoane au fost duse la audieri

Polițiștii botoșăneni au efectuat, miercuri dimineață, 23 septembrie, șase...

VIDEO-FOTO. Prima ninsoare din 2026 pe Ceahlău

Iarna și-a intrat deplin în drepturi pe Ceahlău chiar...

Suceava. Locuință distrusă de la o țigară

Locuința unei familii din Suceava, cartierul Burdujeni, a fost...

Trei bombe din Al Doilea Război Mondial, descoperite într-o pădure din Neamț

Echipa pirotehnică a ISU Neamț a descoperit, marți, 22...