Bărbat din Roman găsit mort în casă

Un bărbat de 67 de ani, din Roman, a fost găsit, astăzi, 8 iulie, fără suflare în apartamentul său situat la etajul al doilea al unui bloc de pe Aleea Tudor Vladimirescu. Pompierii, alertați de vecinii săi prin apel la 112, veniți pentru deblocarea ușii, au fost cei care au descoperit corpul neînsuflețit.  “La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Roman cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. Cu ajutorul echipamentelor pentru descarcerare, pompierii au pătruns în apartamentul situat la al doilea etaj într-un bloc de locuințe din Aleea Tudor Vladimirescu. În interiorul apartamentului a fost găsit un bărbat de aproximativ 67 de ani ce nu prezenta semne vitale“, precizează locotenent Irina Popa, purtător de cuvânt al ISU Neamţ.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...