Un bărbat în vârstă de 72 de ani din comuna Mănăstirea Cașin și-a pierdut viața într-un grav accident feroviar. Incidentul s-a produs miercuri, 11 decembrie, la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Alexei Tolstoi din municipiul Bacău.
Conform informaților furnizate de IPJ Bacău, bărbatul, aflat la volanul unui autoturism, ar fi ignorat barierele coborâte și ar fi forțat trecerea peste calea ferată. Vehiculul său a fost acroșat de trenul InterRegio nr. 1655, care circula pe ruta București Nord – Suceava. Impactul a fost fatal, conducătorul auto pierzându-și viața pe loc.
„Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat agentul șef adjunct de poliție Dumitrache Gabriel, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
Denisa POPA
Foto: Reflector TV