Un pietrean, în vârstă de 49 de ani, a avut nevoie de transport de urgență aerian, după ce a făcut infarct. El a ajuns astăzi, 29 ianuarie, la ora 9:00, în Unitatea de Primire a Urgențelor din Piatra Neamț și din cauza stării grave s-a luat decizia transferului interclinic.
“Pacientul era în infarct miocardic cu indicație pentru transfer de urgență la Institutul de boli cardiovasculare Iași, el având și diabet. A fost solicitat elicopterul SMURD, iar la ora 10:20 pacientul a fost preluat și transferat”, a declarat dr. Daniela Burghelea, directorul medical interimar al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. (C.I.)