Baraca paznicului unei spălătorii auto, situată pe artera ocolitoare a  municipiului Roman, a luat foc în seara de 27 noiembrie.

“Apelul la 112 a fost făcut la ora 21:39, iar la locul solicitării au plecat două echipaje de pompieri militari, cu două autospeciale de stingere, și un echipaj de paramedici cu o ambulanță SMURD, din cadrul Detașamentului de pompieri Roman”, a declarat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

suceava pompieri noaptea 01Când au ajuns la baracă, pompierii l-au găsit pe paznic (un bărbat de 65 de ani), cu arsuri la mâna dreaptă, căpătate în timp ce încerca să stingă focul. Omul a fost preluat de ambulanță și transportat la spital.

Baraca, în suprafață de 20 mp, a ars în totalitate, cu bunurile din interior, inclusiv o tonă de lemne de foc. Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs din cauza unui burlan metalic, care nu era izolat față de pereții construcției. (C.M.)

Articolul precedentElevi din Neamţ, premianţi la concursuri de fizică la Chişinău şi Vaslui
Articolul următorFOTO Astrofotografie la Muzeul “Vasile Pârvan” Bârlad
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.