Știre actualizată. Băiețel rănit de o mașină în timp ce se dădea cu trotineta

Actualizare: Băiețelul a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență Neurochirurgie Prof. dr. Nicolae Oblu din Iași. El este a fost diagnosticat ca fiind policontuzionat.

Știre inițială: Ieri seară, 10 februarie, pe strada Poienii din satul Oanțu, comuna Pângărați, un băiețel de 8 ani a fost lovit de un autoturism.

Copilul se juca cu o trotinetă electrică în curtea casei sale, nesupravegheat, iar la un moment dat i-a venit ideea să iasă pe stradă. În momentul în care a ieșit cu trotineta electrică pe șosea, a fost surprins și accidentat de un autoturism, condus de un tânăr, de 23 de ani, din Secu.

Băiețelul a fost transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe a SJU Piatra Neamț.

Șoferul nu consumase alcool, potrivit informațiilor furnizate de subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar ancheta urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

Din păcate, astfel de accidente par a fi mai frecvente în ultima perioadă. În urmă cu o zi, o fetiță de 7 ani, din Solești, Vaslui a fost accidentată grav, suferind o fractura de craniu pentru care a fost transportată cu elicopterul SMURD la Iași, într-o situație similară, în timp ce se afla pe trotineta electrică, însă, sub supravegherea bunicii. Detalii despre acest accident aici.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Nicușor Dan în căutarea noului guvern

  Declarațiile liderilor politici după consultări Președintele Nicușor Dan are joi,...

Fonduri acordate de Consiliul Județean Neamț. Asociațiile care au obținut finanțări nerambursabile

Reprezentanții unor organizații neguvernamentale au semnat, la sediul Consiliului...

Trenurile Iași–Brașov, afectate de lucrări: transbordare auto pe ruta prin Ghimeș

Călătorii care folosesc trenurile dintre Moldova și Transilvania trebuie...

Nicușor Dan în căutarea noului guvern

  Declarațiile liderilor politici după consultări Președintele Nicușor Dan are joi,...

Fonduri acordate de Consiliul Județean Neamț. Asociațiile care au obținut finanțări nerambursabile

Reprezentanții unor organizații neguvernamentale au semnat, la sediul Consiliului...

Trenurile Iași–Brașov, afectate de lucrări: transbordare auto pe ruta prin Ghimeș

Călătorii care folosesc trenurile dintre Moldova și Transilvania trebuie...

ANAF anunță Operațiunea FOCUS – amplă acțiune de verificare fiscală a caselor de schimb valutar

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Antifraudă, anunță...

Închisoare cu executare pentru un accident soldat cu decesul a doi tineri

Magistrații din cadrul Curții de Apel Bacău au soluționat...