Un băiețel, în vârstă de 5 ani, este în stare gravă, după ce a căzut de pe cal. Incidentul s-a petrecut în ziua de 8 august și s-a cerut ajutor la 112. Un echipaj cu asistent medical de ambulanță l-a preluat în stare de inconștiență de la domiciliu, din satul Leghin, comuna Pipirig, puțin după ora 11. Inițial, copilul a fost adus la CPU de la Spitalul orășenesc Târgu Neamț. Medicii au constatat că este un caz peste competențe și l-au trimis la UPU Piatra Neamț. De aici, cu o ambulanță cu medic, băiețelul a fost transferat la Spitalul de neurochirurgie „Nicolae Oblu” din Iași. (C.I.)