Un șofer de 37 de ani din Crăcăoani a lovit cu mașina un copil de 13 ani, care mergea cu bicicleta, din sensul opus, după care… fără ca măcar să verifice dacă victima mai respiră, a rupt-o la fugă!
Accidentul a avut loc vineri, 6 august, în jurul orei 22.30, pe o stradă din Crăcăoani, iar copilul rănit a fost transportat de urgență la spital. Bărbatul care a provocat accidentul a fost găsit, la scurt timp, de polițiști, care i-au pus etilotestul și așa au aflat că avea un motiv în plus să fugă: o alcoolemie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, și pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier.
Angela Croitoru