A doua ediție a Festivalului Serilor Băcăuane, care se va desfășura între 25 și 27 august în Piața tricolorului, este cuplată cu a treia descindere a unui maestru bucătar de toată fala, Cătălin Scărlătescu, la festivalul gastronomic ce-i poartă numele. Contribuția musafirilor pietreni la succesul evenimentelor se subînțelege încă o dată.
Pe partea muzicală, în prima seară, de la ora 20, vor evolua Filarmonica „Mihail Jora” și Ansamblul Folcloric „Busuiocul”. Va fi o revărsare de lucrări românești aranjate pentru orchestră de către Mihai Gherghelaș. Georgiana Păduraru (voce) și Gabriel Gherghelaș (saxofon) contează ca soliști, iar dirijor va fi maestrul Valentin Doni.
Sâmbătă, în deschidere, tot de la ora 20, avem întâlnire cu ansamblul de percuție „Spirit” de la Colegiul Național de Artă „George Apostu” din localitate. Pe urmă vine o mare bucurie pentru pietrenii care nu au uitat anii când în Teatrul Tineretului se făcea teatru, iar festivalul de teatru era festival de soi ales și ne topea inclusiv cu recitaluri neteatrale. Pe scenă urcă inegalabilul violoncelist Adrian Naidin, de care ne era un dor nespus. Are și un invitat, în persoana lui Eugen Amarandei.
Ultima seară, începând cu 20:30, ne aduce o adevărată grozăvie: Diecția 5 și filarmonica băcuană dirijată de Andrei Tudor. Amănunte utile puteți găsi cel puțin aici.
Dar, toată ziua, începând de astăzi și până duminică, Parcul Cancicov devine sinonim cu capitala gastronomică a Moldovei de Vest. Săptămâna trecută, purtând însă o mantie medievală, a fost la Suceava, protagonist fiind același Chef Cătălin Scărlătescu.
Ce-o găti Excelența Sa e una la mână, dar să vedeți că mai aduce niște titulari de cuțite. Sigur vor fi recunoscuți, căci și-au muncit notorietatea prin cele show-uri TV de profil.
Divulgăm dinadins doar o singură persoană dintre invitați. Vine din Moldova de Est via Paris și merită o reverență. E Nina Hariton, „culegătoare” a trei cuțite de aur și câștigătoarea ultimei ediții a „Chefi la cuțite”.
Odată ce începe stagiunea teatrală, vom dezvolta chemarea la Bacău. Teatrul Municipal „Bacovia” are un repertoriu de toată cinstea.
(V. COSMA)
Moldova de Est, Moldova de Vest. O noua impartire teritoriala?