BACĂU: Revoluţionar acuzat că şi-a ucis soacra

iordache ciupercaTragedia s-ar fi petrecut joi seară, 29 ianuarie, în jurul orei 22:00, în comuna Hemeiuş. Iordache Ciuperca (51 ani, foto), din Bacău, ar fi mers la locuinţa soacrei sale, o bătrână de 85 de ani, şi pe fondul unor neînţelegeri mai vechi ar fi lovit-o cu pumnii şi picioarele în mod repetat. La faţa locului a fost solicitat un echipaj de la Salvare, medicii efectuând manevre de resuscitare aproape o oră, însă fără rezultat, în cele din urmă fiind declarat decesul. În comună a ajuns şi o echipă complexă, formata din poliţişti şi un procuror criminalist, care a început cercetările.

„Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, sub acuzaţia de omor, şi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă”, a declarat procuror Lucian Ciuche, purtător de cuvânt la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacău.

Bătrâna se externase din spital în cursul zilei de joi, fiind internată, la începutul acestei săptămâni, mai exact în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 3:00, după ce tot ginerele ei ar fi agresat-o, cazul ajungând în atenţia poliţiştilor. În mai puţin de jumătate de an, Iordache Ciuperca a fost arestat de trei ori, dar eliberat mereu din diverse motive, inclusiv legate de starea gravă de sănătate. De la mijlocul lui decembrie 2014 şi până acum o săptămână, el s-a aflat după gratii. A fost însă eliberat de Judecătoria Bacău, după ce s-a împăcat cu Prefectura, care îl reclamase, anul trecut, că ar fi spart geamul de la uşa de acces a instituţiei. De-a lungul timpului, pe rolul instanţelor s-au adunat mai multe dosare în care Ciupercă este acuzat pentru 20 de infracţiuni de violenţă în familie, ameninţare, violare de domiciliu, distrugere (una prin incendiere) şi de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti. Vineri, 30 ianuarie, Ciupercă a primit un mandat de arestare preventivă de 30 de zile, pe care a decis să-l conteste la Curtea de Apel. Avocata Gabi Viscreanu, care l-a reprezentat la instanţă, a refuzat orice comentariu.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...