Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, sprijiniți de colegii din cadrul Poliției municipiului Moinești și sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, au recuperat bunuri în valoare de aproximativ 120.000 de euro în urma a două percheziții domiciliare desfășurate în data de 17 octombrie. Operațiunea a avut loc în cadrul unui dosar penal care vizează infracțiunea de înșelăciune, prejudiciul total reclamat fiind de circa 150.000 de euro.
Potrivit anchetei, în perioada ianuarie – februarie 2025, un bărbat în vârstă de 36 de ani din Moinești ar fi indus în eroare o femeie, promițând să intermedieze transportul și înmatricularea a două vehicule din Italia în România. Aceasta achitase autovehiculele prin transfer bancar către o societate italiană, urmând să le primească ulterior.
Potrivit IPJ Bacău: „Acest lucru nu ar mai fi avut loc întrucât bărbatul, prin intermediul mamei sale şi a unei societăţi comerciale, administrată de tatăl său, ar fi înmatriculat autovehiculele pe numele acestora, pentru a nu le mai preda păgubitei şi pentru a le înstrăina, obţinând un folos patrimonial injust. La percheziții au fost descoperite, ridicate şi indisponibilizate bunuri în valoare de aproximativ 120.000 de euro, respectiv două autovehicule, două ceasuri, o geantă şi o pereche de ochelari”.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău.
Denisa POPA
Foto-video: IPJ Bacău



