DN2, sub „asediu” rutier: controale în lanț pe unul dintre cele mai periculoase drumuri din Moldova

Unul dintre cele mai circulate și, în același timp, riscante drumuri din regiunea Nord-Est intră, astăzi, sub lupa polițiștilor. DN2 este scena unei acțiuni de amploare desfășurate în sistem „releu”, cu echipaje mobilizate din toate cele 8 județe pe care le traversează.

Timp de patru ore, între 13:00 și 17:00, șoferii sunt verificați în trafic pe întregul traseu, într-un efort coordonat care vizează reducerea accidentelor pe o rută intens circulată.

Datele din 2025 arată de ce DN2 rămâne un punct sensibil: zeci de accidente, zeci de răniți și vieți pierdute. Neacordarea de prioritate, depășirile riscante, distanța insuficientă între vehicule și oboseala la volan sunt principalele cauze care transformă acest drum într-un pericol constant.

Polițiștii nu sunt singuri în teren. La controale participă și specialiști ai Registrului Auto Român, care verifică starea tehnică a mașinilor, în încercarea de a elimina din trafic vehiculele care pot deveni un risc.

Acțiunea vizează toate tipurile de abateri, iar mesajul autorităților este clar: pe DN2, orice greșeală poate costa.

DN2, sub „asediu” rutier: controale în lanț pe unul dintre cele mai periculoase drumuri din Moldova

 

Foto: IPJ Neamț

Autor:

Popa Denisa
Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora