Polițiștii de la transporturi au acționat în zona aeroporturilor internaționale „Henri Coandă București”, Cluj-Napoca, Timișoara, Bacău și Iași, pentru verificarea legalității activității de taximetrie. În două ore, polițiștii au depistat 29 de abateri de la normele legale care reglementează circulația pe drumurile publice și desfășurarea activității de taximetrie, se menţionează într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române, citat de Agerpres.
La data de 5 mai, sub coordonarea de specialitate a Direcției de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii au acționat, la nivel național, în zona aeroporturilor internaționale „Henri Coandă” București, Cluj-Napoca, Timișoara, Bacău și Iași, pentru verificarea autovehiculelor care efectuează transport în regim de taxi.
Polițiștii au verificat 123 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.288 de lei.
Dintre sancțiunile aplicate, 27 au fost pentru abateri prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice și 2 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.
De asemenea, pe parcursul activităților desfășurate, polițiștii au retras 4 certificate de înmatriculare.
Acțiunile desfășurate de Poliția Română pentru siguranța transportului public de persoane continuă și în perioada următoare. (ZCH NEWS)