Bacău. Confiscări de lemn în valoare de 36,700 lei

În ciuda faptului că, la nivel declarativ, nu mai sunt furturi de lemn în România, la nivelul celor de acum 10 ani în urmă (când se defrișau efectiv pădurile și lemnul lua calea exportului), polițiștii continuă să semnaleze nereguli legate de transportul autorizat al acestei resurse prețioase.

În urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii băcăuani, împreună cu Garda Forestieră Suceava și Direcția Silvică Bacău, au fost confiscați 197,10 metri cubi de material lemnos, în valoare de 36.700 de lei, din care 22,28 mc, fizic, și 174,82 mc, valoric, din patru locații.

Confiscări de lemn în valoare de 36,700 lei

În urma activităților desfășurate, a fost constatată o infracțiune în flagrant, fiind întocmit dosar penal pentru deținerea, în depozite, de către operatorul economic sau comerciant, a unui volum total de materiale lemnoase pentru care diferența, în plus sau în minus, dintre volumul stocului fizic și volumul stocului scriptic, înregistrat în Sistemul Informațional Integrat pentru Păduri, depășește 20% raportat la stocul scriptic, dar nu mai puțin de 10 metri cubi, la momentul constatării faptei.

Totodată, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale la regimul silvic, în valoare totală de 15.000 de lei.

Ca măsură complementară, a fost dispusă confiscarea/ridicarea în vederea confiscării unui volum total de 197,10 metri cubi de material lemnos, în valoare de 36.700 de lei, din care 22,28 metri cubi, fizic, și 174,82 metri cubi, valoric.

Confiscări de lemn în valoare de 36,700 lei

Polițiștii recomandă operatorilor economici și tuturor persoanelor implicate în activități din domeniul silvic:

  • să respecte prevederile legislației în vigoare privind exploatarea, depozitarea, transportul și comercializarea materialelor lemnoase;
  • să asigure o evidență corectă a stocurilor în Sistemul Informațional Integrat pentru Păduri (SUMAL);
  • să verifice proveniența legală a materialelor lemnoase și documentele de însoțire aferente.

Acțiunile de acest tip vor continua, pentru protejarea fondului forestier și prevenirea faptelor ilegale”, a precizat comisar Cătălina Crețu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Angela Croitoru

Autor:

Ultima ora

Criză în turismul din Neamț – scădere de 20% în în primele 6 luni 2026

Un raport publicat de site-ul Volo care utilizează și...

Vaslui. Un autoturism a ars ca o torță în comuna Ivănești

Un puternic incendiu a afectat mașina unui localnic din...

Salvați Copiii cere renunțarea la examenul propriu de admitere la liceu: „Va adânci inechitățile”

Organizația Salvați Copiii România solicită Ministerului Educației să renunțe...

Violența domestică în Neamț. Peste 3300 de intervenții în primele 7 luni ale anului

Polițiștii din cadrul IPJ Neamț au intervenit în primele...

Scandal pe proiectul privind admiterea dublă la liceu! Ministrul Mihai Dimian, prins la mijloc, vorbește despre prorogare

Aberațiile din sistemul de învățământ preuniversitar ies, din nou,...

Criză în turismul din Neamț – scădere de 20% în în primele 6 luni 2026

Un raport publicat de site-ul Volo care utilizează și...

Vaslui. Un autoturism a ars ca o torță în comuna Ivănești

Un puternic incendiu a afectat mașina unui localnic din...

Salvați Copiii cere renunțarea la examenul propriu de admitere la liceu: „Va adânci inechitățile”

Organizația Salvați Copiii România solicită Ministerului Educației să renunțe...

Neamț. Accident cu doi răniți în comuna Timișești

Un accident rutier soldat cu două victime a avut...

Cod galben de caniculă și în Regiunea de Nord Est a țării

Se anunță „temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic”...