În ciuda faptului că, la nivel declarativ, nu mai sunt furturi de lemn în România, la nivelul celor de acum 10 ani în urmă (când se defrișau efectiv pădurile și lemnul lua calea exportului), polițiștii continuă să semnaleze nereguli legate de transportul autorizat al acestei resurse prețioase.
În urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii băcăuani, împreună cu Garda Forestieră Suceava și Direcția Silvică Bacău, au fost confiscați 197,10 metri cubi de material lemnos, în valoare de 36.700 de lei, din care 22,28 mc, fizic, și 174,82 mc, valoric, din patru locații.
„În urma activităților desfășurate, a fost constatată o infracțiune în flagrant, fiind întocmit dosar penal pentru deținerea, în depozite, de către operatorul economic sau comerciant, a unui volum total de materiale lemnoase pentru care diferența, în plus sau în minus, dintre volumul stocului fizic și volumul stocului scriptic, înregistrat în Sistemul Informațional Integrat pentru Păduri, depășește 20% raportat la stocul scriptic, dar nu mai puțin de 10 metri cubi, la momentul constatării faptei.
Totodată, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale la regimul silvic, în valoare totală de 15.000 de lei.
Ca măsură complementară, a fost dispusă confiscarea/ridicarea în vederea confiscării unui volum total de 197,10 metri cubi de material lemnos, în valoare de 36.700 de lei, din care 22,28 metri cubi, fizic, și 174,82 metri cubi, valoric.
Polițiștii recomandă operatorilor economici și tuturor persoanelor implicate în activități din domeniul silvic:
- să respecte prevederile legislației în vigoare privind exploatarea, depozitarea, transportul și comercializarea materialelor lemnoase;
- să asigure o evidență corectă a stocurilor în Sistemul Informațional Integrat pentru Păduri (SUMAL);
- să verifice proveniența legală a materialelor lemnoase și documentele de însoțire aferente.
Acțiunile de acest tip vor continua, pentru protejarea fondului forestier și prevenirea faptelor ilegale”, a precizat comisar Cătălina Crețu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
Angela Croitoru





