Știre actualizată. Piatra-Neamț. Copiii nu mai sunt copii! Taxă de protecție percepută între elevi de gimnaziu

Actualizare:

Inspectoratul de Poliție Județean Neamț a comunicat următoarele: „Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț desfășoară zilnic activități preventive în unitățile școlare și în zonele adiacente unităților școlare de învățământ.

Polițiștii sunt angrenați de la acțiuni periodice pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, absenteismului școlar, a riscului de victimizare sau vânzării de alcool, țigări sau băuturi alcoolice, până la afluirea și defluirea elevilor și a personalului didactic în/din unitățile de învățământ la începutul și finalul orelor.

În situația actuală, vom efectua verificări cu privire la stabilirea situației de fapt.

Totodată, recomandăm părinților și elevilor să nu tolereze aceste fapte și să le sesizeze prin apelul unic de urgență 112.” 

Știrea inițială:

Vineri, 30 ianuarie, pe un site de socializare, o mămică din Piatra-Neamț semnala existența unui fenomen grav în rândul elevilor de gimnaziu.

„Ieri, în jurul prânzului, mama mea venea de la after cu copilul și a fost martoră la o situație foarte neplăcută. În curtea de la Creșa „Floare de Colț” (din cartierul Mărăței -n.r.), a văzut un copil (blond, cu ochi albaștri) care era agresat de alți doi copii de aceeași vârstă (erau cam în clasa a VI a ).

Îi cereau bani, iar copilul spunea speriat că nu mai are și că le-a dat deja banii. Era efectiv blocat și foarte afectat de situație.

Mama a intervenit și i-a alungat, însă consider că este important să tragem un semnal de alarmă.

 Rog mămicile care au copii pe ruta Școala Nr. 2 – zona Floare de Colț – Alimentara 28 să vorbească cu copiii lor și să verifice dacă nu cumva sunt victime ale unor astfel de comportamente.

Astfel de situații nu trebuie ignorate. Haideți să fim atenți și să avem grijă de siguranța copiilor noștri.

Vă rog să distribuiți că să vadă cât mai multe mămici!”, este textul care circulă în online, între părinții speriați de ideea că proprii lor copii ar putea fi următorii pe lista minorilor sau a adulților care au dezvoltat comportamente de tip mafiot și percep taxă de protecție în anumite cartiere.

Piatra-Neamț Copiii nu mai sunt copii! Taxă de protecție percepută între elevi de gimnaziu

Reacția părinților

Câteva sute de părinți au preluat mesajul și l-au repostat, reacțiile la această postare fiind de îngrijorare și furie. Părinții se întreabă cine ar trebui să sesizeze poliția în acest caz. Dar și unde sunt cei care, atunci când părinții sunt la serviciu și copiii lor se află în curtea școlii sau pe drumul de la școlaă către casă, ar trebui să vegheze la siguranța lor? Echipajele mixte poliție și jandarmi care ar trebui să patruleze prin cartiere își fac ele treaba? Unde sunt când copiii sunt buzunăriți și speriați de alți copii care se comportă ca niște huligani?

Piatra-Neamț_ Copiii nu mai sunt copii! Taxă de protecție percepută între elevi de gimnaziu

Micile jafuri între copii de tipul: „Scoate tot ce ai prin buzunare și dă-mi!”, nici măcar nu ajung la urechile autorităților.

Pe de altă parte, părinții trebuie să își răspundă și ei la cel puțin două întrebări: „Știu unde se află copilul meu acum?” și „Cât de mult timp petrec cu fiul / fiica mea educându-l ce este bine și ce este rău și cum să reacționeze în asemenea situații?”.

„Mesagerul de Neamț” a atras atenția asupra fenomenului de violență în aria școlilor care ia amploare, pe tăcute, chiar sub nasul cadrelor didactice și a autorităților ce ar trebui să vegheze la siguranța populației (astfel de materiale recitiți aici și aici)

Angela Croitoru

Sursă foto: Facebook,  crj.ro

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...