* La data de 7 mai, în jurul orei 18:00, pe strada Lunca, din municipiul Moinești, polițiștii au depistat un bărbat de 36 de ani, din comuna Scorțeni, care transporta cu o autoutilitară cherestea rășinoase pentru care nu deținea documente legale de proveniență și transport. Cheresteaua transportată de acesta, în volum de 3,3 m.c. și în valoare de 1.250 lei, a fost confiscată și predată Ocolului Silvic Moinești. Față de bărbatul de 36 de ani s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 2.000 lei.
* La data de 7 mai, în jurul orei 16:45, pe strada Bucegi din Bacău s-a produs un eveniment rutier cu pagube materiale. Din primele verificări efectuate la fața locului de polițiști a rezultat că un bărbat de 61 de ani, din localitate, care conducea un autoturism, nu a păstrat o distanţă suficientă în mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o persoană de sex feminin de 51 de ani. În urma evenimentului rutier nu s-au înregistrat vitime omenești. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru persoana de 51 de ani și 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul auto de 61 de ani. Acesta a fost condus la Spitalul Judetean de Urgenta Bacău, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de conducere sub influența alcoolului. (Compartimentul de Relaţii Publice al IPJ Bacău)