Piatra Neamț: Ceremonie impecabilă la predarea Drapelului de luptă

IMG_0758Sute de pietreni au simţit româneşte, au salutat milităreşte şi au cântat „Treceţi batalioane române Carpaţii” la ceremonialul predării Drapelului de luptă către şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Neamţ. Festivitatea, care s-a desfăşurat sâmbătă la prânz, în piaţa din centrul municipiului Piatra-Neamţ, a fost organizată în detaliu şi s-a derulat impecabil. Nimeni nu s-a bâlbâit, nimeni nu s-a împiedicat, nimeni n-a greşit pasul de defilare. Nu s-au ţinut cuvântări, deşi, în frunte cu prefectul de Neamţ, au fost prezenţi şefi de instituţii şi autorităţi locale şi judeţene. S-a citit doar decretul prezidenţial prin care Drapelul a fost acordat Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Neamţ, iar şeful Jandarmeriei Române, general maior dr. Mircea Olaru – cel care a predat Drapelul colonelului Sorin Gherman, a vorbit, foarte scurt şi concis, despre semnificaţia momentului.

IMG_0762Asistenţa a fost impresionată, de la copiii de câţiva ani, până la vârsticii care au trecut prin armată – unii chiar şi prin război – de atmosfera creată de muzica militară, de jurământul care a răsunat din sute de piepturi, de gestul colonelului Gherman care a îngenunchiat şi a sărutat Drapelul, abia sfinţit de Mitropolitul Teofan, şi evident de defilarea elegantă şi fără greşeală a IMG_0766 IMG_0771 IMG_0772 IMG_0804militarilor.  (C. Mircea)

IMG_0767

IMG_0761

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

84 de sancțiuni aplicate în urma unei acțiuni pe DN 2

Polițiștii nemțeni au desfășurat astăzi, 14 august, în intervalul...

Video-Foto. Cupa Comunei Vânători-Neamț la șah

Aproximativ 40 de copii au participat astăzi la cea...

Video – Foto. Mobilizare de forțe pe Autostrada A7 în Neamț și Bacău

Lucrările la Autostrada A7 Bacău-Pașcani – cunoscută drept Autostrada...

Week-end cu vreme frumoasă. Cer senin, căldură suportabilă pentru pelerinii de la Paltin – Petru Vodă!

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pe...