BACĂU: Bătălie cruntă pentru şefia ISJ

cojocaru sotcanConcursul pentru funcţia de inspector şcolar general, anunţat de Ministerul Educaţiei, a aprins spiritele în Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Bacău, relatează „Deşteptarea”. Şi-au depus candidaturile doi profesori: Theodora Sotcan (în prezent inspector şcolar general pe funcţie) şi Ovidiu Relu Cojocaru (fost inspector şcolar general, acum director adjunct la Colegiul Economic „Ion Ghica”).

Motive medicale

Luni după-amiază (23 februarie), după depăşirea timpului legal de depunere a acestor candidaturi, dosarul prof. Ovidiu Relu Cojocaru a fost respins. Pentru că s-a considerat nedreptăţit, acesta a contestat decizia marţi dimineaţă. „Dosarul a fost verificat de către compartimentul Managementul Resurselor Umane din cadrul ISJ Bacău, apoi s-a şi înregistrat, tot conform prevederilor legale”, a declarat prof. Ovidiu Relu Cojocaru. Acesta susţine că a respectat toate termenele şi condiţiile de depunere a dosarului şi că odată înregistrat şi, deci, admis dosarul, deja a devenit „candidat la funcţia de inspector şcolar general pe Bacău”. Numai că, tot prof. Cojocaru spune, la ora 16:00, tot luni, a fost sunat de către reprezentanţii de la ISJ Bacău, pentru a se prezenta la instituţie, unde a aflat ca dosarul de candidatură i-a fost respins. Ovidiu Cojocaru a declarat că la ISJ Bacău i s-a transmis că a depus o adeverinţă medicală avizată de un medic de medicina muncii conform căreia este apt medical pentru îndeplinirea acestei funcţii şi nu … un certificat medical. “Am fost chemat să mi se spună acest lucru după depăşirea timpului legal de depunere, pentru a nu mai avea posibilitatea fizică înlocuirii documentului care a făcut obiectul respingerii”, a mai explicat prof. Ovidiu Relu Cojocaru. Acesta se consideră nedreptăţit şi pentru că formularul la care se face referire a intrat în vigoare abia în data de 12 februarie. „Cum concursul a fost anunţat pe 9 februarie, formularul în cauza nici nu există. Mai mult, din toate informările care au apărut pe site-ul ISJ legate de acest concurs au fost de toate, multe şi complete, dar mai puţin referirea la acest act. Ce să înţeleg? Acesta este motiv de respingere a dosarului? Şi dacă era, de ce nu mi s-a spus în momentul în care mi s-a verificat dosarul şi de ce acesta a fost înregistrat dacă nu era complet?”, se întreabă prof. Cojocaru. Din acest motiv, el a contestat decizia de respingere a dosarului şi aşteaptă în termenul legal un răspuns în scris din partea celor care s-au ocupat de primirea dosarelor de candidatură.

„Nu are drept de contestaţie”

De la ISJ Bacău, prin prof. Doina Marinov, purtătorul de cuvânt al instituţiei, s-a precizat: „Dosarul de înscriere la concursul pentru ocuparea funcţiei de inspector şcolar general al domnului profesor Cojocaru Ovidiu Relu nu a fost acceptat deoarece nu a îndeplinit una din condiţiile cumulative prevăzute la art.2 din OMECTS nr.5557 / 2011 şi anume lipsa certificatului medical din care să rezulte că este apt pentru îndeplinirea funcţiei, conform art. 234 alin. 1 din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011. Conform metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de inspector şcolar general, aprobată prin OMECT nr. 5557 / 2011, cu modificările ulterioare, la etapa de înscriere nu este prevăzută depunerea contestaţiilor”.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Grădina cu ii revine la Muzeul de Etnografie din Piatra Neamț

Muzeul de Etnografie din Piatra Neamț găzduiește astăzi cea...

Patru ani de intervenții la Roznov: peste 8.100 de misiuni pentru 68.000 de locuitori

Pe 20 iunie 2022, pompierii nemțeni deschideau un nou...

Intervenție Salvamont în Ceahlău. O persoană cu probleme medicale este evacuată

Salvamont Neamț intervine în aceste momente în Masivul Ceahlău,...

Căldură mare în Moldova, în acest week-end. De luni, revin ploile!

se va afla sub un val de căldură, cu disconfort termic, iar de mâine  revin ploile. Mai întâi la munte, duminică, 21 iunie, apoi în întreaga regiune, va fi instabilitate atmosferică cu vânt și ploi repezi de vară.

Grădina cu ii revine la Muzeul de Etnografie din Piatra Neamț

Muzeul de Etnografie din Piatra Neamț găzduiește astăzi cea...

Intervenție Salvamont în Ceahlău. O persoană cu probleme medicale este evacuată

Salvamont Neamț intervine în aceste momente în Masivul Ceahlău,...

Căldură mare în Moldova, în acest week-end. De luni, revin ploile!

se va afla sub un val de căldură, cu disconfort termic, iar de mâine  revin ploile. Mai întâi la munte, duminică, 21 iunie, apoi în întreaga regiune, va fi instabilitate atmosferică cu vânt și ploi repezi de vară.

FOTO Suceava Incendiu devastator la Ostra

Noapte albă pentru pompierii militari de la Gura Humorului,...

Neamț Biciclist lovit mortal în trafic, la Cotu Vameș

Vineri, 19 iunie, în jurul orei 9:20, o tânără,...