Bacăul are toate şansele de a găzdui, începând de anul viitor, unul din centrele regionale de excelenţă create de Federaţia Română de Fotbal la nivel juvenile, informează “Deşteptarea”. Această problemă a fost abordată, sâmbătă, 21 februarie, în cadrul unei şedinţe desfăşurate la Primăria Bacău. La discuţii au participat preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, secretarul general al Federaţiei, Gheorghe Chivorchain, preşedintele AJF Bacău, Cristi Sava, administratorul public al municipiului, Leonard Pădureanu, consilierii George Bogatu, Ilie Bârzu şi Cristi Manolache şi conducătorii divizionarei B, Sport Club Bacău, preşedintele Cristi Ciocoiu şi vicele Remus Ponarea. În următoarea perioada se va decide formatul de asociere dintre FRF şi municipalitate, urmând ca acesta să fie pus pe ordinea de zi la una din şedinţele Consiliului Local din luna martie. Proiectul va demara din toamna lui 2016, atunci când la Centrul Regional de Excelenţă din Bacău se vor prezenta cei mai talentaţi 28 de copii născuţi în 2001 din zona Moldovei. Aceştia vor rămâne la Centru pe toata durata studiilor liceale. Până la inaugurare, federaţia va investi 250.000 de euro în infrastructură, amenajând un teren cu gazon natural şi unul sintetic, cel mai probabil la Baza Sportivă “Lucreţiu Avram”. Tot în sarcina Federaţiei vor intra retribuirea antrenorilor şi toate celelalte cheltuieli la nivel logistic. Primăria, în schimb, se obligă să rezolve problema cazării şi alimentaţiei celor 28 de juniori. În cazul unui eventual transfer al unui junior crescut la Centrul Regional de Excelenţă de la Bacău, 50% din sumă o va primi clubul “mamă”, 25% va încasa Federaţia care se obligă să reinvestească aceşti bani iar 25% vor intra în contul municipalităţii băcăuane.
BACĂU: Au dat lovitura! Centru regional de excelenţă în fotbal
Comentariile sunt închise.
Harpa, cum e cu centrul de excelenta cu care te laudai la tg neamt? Acum s-a facut la Bacau, naivule.