BACALAUREAT 2015: Val de contestaţii la Neamţ

bacDupă aflarea primelor rezultatate de la bacalaureat, candidații din Neamț s-au îndreptat cu sutele către centrele de examen pentru a depune contestații. Nemulţumirile au început să fie înregistrate de la ora 16, iar după două ore şi jumătate, din cele patru alocate în total de minister pentru acest scop, erau deja peste o mie de cereri înregistrate.

Până la această oră (18.30 – n.red.), potrivit aplicației în care sunt înregistrate cererile, sunt peste 1000 de contestații. Deocamdată, niciun centru nu ne-a comunicat că ar avea nevoie de prelungire a perioadei stabilite pentru depunerea contestațiilor. Acestea se vor înregistra, potrivit dispozițiilor Ministerului Educației, până la ora 20”, a precizat prof. Elena Laiu, președintele comisiei județene de bacalaureat și inspector școlar general adjunct al IȘJ Neamț.

Lucrările care vor fi reevaluate vor merge în alte județe. Înscrisurile de la probele de bac de la Neamţ au fost corectate la Galaţi, dar este posibil ca reevaluarea să fie făcută într-un alt judeţ. În 8-9 iulie, se vor rezolva contestațiile, urmând ca emoțiile candidaților să fie „curmate” în 10 iulie, când vor fi afișate rezultatele finale. Reamintim că, înainte de contestații, în județul Neamț rata de promovare a examenului de bacalaureat este de 70,4%. (M. TEODOROF)

Actualizare: Se pare că lucrările din Neamț vor ajunge în Iași.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poliția Rutieră desfășoară acțiuni speciale pentru siguranța vehiculelor pe două roți

Motocicliștii, bicicliștii, conducătorii de mopede și utilizatorii de trotinete...

Protest Sanitas în Piața Victoriei – participă delegații din Regiunea Nord-Est

Legea salarizării a nemulțumit salariații din mai multe domenii...