Azi, marele show de prezentare al Ceahlăului

Stadionul Ceahlaul in nocturna

Biletele pentru show-ul de prezentare a lotului echipei de fotbal Ceahlăul Piatra Neamț au fost puse în vânzare încă de săptămâna trecută. La eveniment sunt așteptați circa 10.000 de suporteri ai echipei. „Noi sperăm ca măcar trei sferturi din totalul biletelor să fie vândute și în acest sens au fost organizate puncte de distribuție a tichetelor la stadion, la Piața Centrală, în zona complexului Altex și la ștrand. De asemenea, am împărțit prin oraș circa 600 de afișe prin care să mediatizăm evenimentul“, a declarat Iulian Boghian, directorul de marketing al Ceahlăului. Lotul antrenat de Vasile Miriuță va fi prezentat suporterilor într-un spectacol cu multe surprize intitulat „Ceahlăul – 20 de ani în Ligă“. În cadrul acestui show va fi lansat noul imn al clubului de fotbal Ceahlăul, compus de trupa Phoenix, iar de la ora 20 va fi un meci între componenții echipei Ceahlăul din 1999, egala ”Bătrânei Doamne”, Juventus Torino, în Cupa UEFA Intertoto și o echipă a politicienilor. (C.S.)

Autor:

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...