0:00

Avion căutat în mijlocul unui incendiu în Masivul Călimani!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiJoi, 27 august, reprezentanţi ai mai multor instituţii de intervenţie în situaţii de urgenţă au pornit în căutarea unui avion, rătăcit în mijlocul unui incendiu de pădure, în Masivul Călimani (judeţul Suceava).

Totul a fost doar un exercițiu de cooperare cu forțe și mijloace în teren, în domeniul situațiilor de urgență, organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava, se precizează într-un comunicat de presă.

Tema exercițiului, derulat în zona Stației Hidrometeorologice, de pe vârful Rețitiș al masivului Călimani, a fost „Intervenția Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava împreună cu Inspectoratele pentru Situații de Urgență Bucovina al județului Suceava, Oltul al județului Harghita și Horea al județului Mureș, precum și celelalte instituții cu funcții de sprijin, pentru salvarea persoanelor și limitarea efectelor negative produse de un incendiu la fondul forestier și de un accident de aviație civilă în masivul Călimani”.

Avion căutat în mijlocul unui incendiu în Masivul Călimani!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiExerciţiul, potrivit organizatorilor, a fost un succes. Mai greu e în situaţii reale…

„Aplicația, asumată și inclusă în calendarul activităților inspectoratului județean Suceava, încă din anul 2014, a reunit forțe și mijloace aparținând ISU Mureș, ISU Harghita, ISU Neamț, ISU Bistrița-Năsăud, Serviciile Salvamont și Direcțiile Silvice din județele Suceava, Mureș și Harghita, Serviciul de Ambulanță Județean Suceava, Unitățile Militare de la Roșu și din Miercurea Ciuc, Inspectoratele de Poliție și Jandarmi Suceava și Comitetul Local pentru Situații de Urgență al comunei Șaru Dornei. Prim-adjunctul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, colonel Daniel DRAGNE, a fost prezent la această activitate, ale cărei obiective au vizat pregătirea personalului, asigurarea unui management integrat, intervenția comună și interoperabilitatea structurilor, coeziunea grupului în intervenții complexe, precum și identificarea bunelor practice și materializarea acestora în urma lecțiilor învățate”, se menţionează în comunicatul semnat de purtătorul de cuvânt al ISU Suceava – plutonier major Alin Găleată. (ZCH NEWS; FOTO: IGSU)

Articolul precedentBlocada continuă la Iaşi
Articolul următorDe astăzi, un nou val de căldură! Cod galben în Bacău, Iaşi şi Vaslui!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.