Avertisment de la poliție: închisoare sau amendă pentru operațiuni cu articole pirotehnice

În perioada 19 noiembrie 2018 – 7 ianuarie 2019, poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamț împreună cu cei de la ordine publică, investigare a criminalității economice, precum și a colegilor de la prevenirea criminalității, vor acţiona pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice şi pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice sau juridice.

Avertisment de la poliție: închisoare sau amendă pentru operațiuni cu articole pirotehnicePoliţia Română reaminteşte că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2 (care sunt destinate manipulării ori utilizării exclusiv de către pirotehnicieni), din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului. Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Avertisment de la poliție: închisoare sau amendă pentru operațiuni cu articole pirotehniceNu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:

  1. a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
  2. b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;
  3. c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.
  4. d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
  5. e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
  6. f) pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;
  7. g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.

Totodată, în conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile F3 şi F4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului de poliţie judeţean pe a cărui rază se execută jocurile respective. Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 (articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil, destinate utilizării în spaţii restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor)  pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.

Avertisment de la poliție: închisoare sau amendă pentru operațiuni cu articole pirotehniceDe asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoria P1 (altele decât cele de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care prezintă un risc scăzut) către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Articolele pirotehnice din categoria P1, denumite generic „emițătoare de sunet”, se pot utiliza doar în scopurile menționate de producătorul acestora (pentru îndepărtarea animalelor agresive sau pentru a speria animalele sălbatice de către fermieri sau vânători) sau alte destinații tehnice, utilizarea necorespunzătoare a acestora fiind sancționată conform Legii nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Proiectile din al doilea război mondial descoperite la Lețcani

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail...

Video. Botoșani. Simona Țurcanu, polițist la Rutieră, pleacă în cea de-a treia misiune în Franța!

Simona Țurcanu, polițistă din cadrul Biroului Rutier Botoșani, "confirmă,...

Operațiune RELEU a Poliției în Neamț, Bacău și alte 3 județe – radare în cascadă pe DN15

Continuă acțiunile întreprinse de forțele de ordine în week-end,...

Neamț. Accident pe DN15D. Un autoturism a ieșit de pe șosea, șoferul se află în spital!

Duminică, 19 aprilie 2026, în jurul orei 10:00, prin...

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

FOTO. Proiectile din al doilea război mondial descoperite la Lețcani

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail...

Video. Botoșani. Simona Țurcanu, polițist la Rutieră, pleacă în cea de-a treia misiune în Franța!

Simona Țurcanu, polițistă din cadrul Biroului Rutier Botoșani, "confirmă,...

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

Suceava. Acțiune BLOCADA la Vama: 16 polițiști -109 legitimați, 36 de amenzi în sumă de 14.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au organizat...