Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează contribuabilii cu privire la existenţa unui site, care nu aparţine instituţiei, prin intermediul căruia contribuabililor li se cer date personale, inclusiv numărul cardului bancar, în vederea restituirii unei taxe, potrivit unui comunicat de presă.
“Vă rugăm NU COMPLETAŢI formularul pus la dispoziţie pe SITE-UL http://www.taxe-anaf.com/. Precizăm că procedurile de sesizare a organelor competente sunt în curs”, se precizează în comunicatul Fiscului.
Site-ul a fost descoperit, în această dimineaţă, 26 noiembrie, dar nu se ştie dacă până acum a produs cuiva pagube. La ora 11:00 părea încă funcţional. La ora 12:00, era deja blocat. (ZCH NEWS)