O nouă „rundă” de posturi scoase la concurs pentru medici, același episod al neputinței. Așa s-ar putea caracteriza în cuvinte puține lipsa de interes a medicilor pentru posturile scoase la concurs la Spitalul Județean. Șapte posturi pentru 6 specialități este „oferta” pentru care competitorii ar fi trebuit să se „bată”. Numai că în oglinda unei țări unde medicii consideră că salariile lor nu se apropie de o răsplată cinstită, spitalele de stat se confruntă în continuare cu exodul medicilor. Nici majorările salariale promise și nici micile războaie câștigate de sindicate în favoarea oamenilor în halate albe nu par suficiente pentru a-i atrage în unitățile spitalicești din țară. Vineri, 14 noiembrie a fost ultima zi pentru depunerea dosarelor de concurs la SJN. Trei medici au optat pentru Medicină Internă și doar unul pentru Neurochirurgie. Nu s-a interesat nimeni de cele două posturi de la UPU-SMURD, nimeni nu s-a interesat de locurile libere de la Epidemiologie, Medicină Sportivă, Psihiatrie. În căutarea unei soluții care să rezolve această problemă, dr. Ioan Lazăr, managerul SJN a precizat că va căuta toate căile legale pentru a putea remunera diferențiat medicii de care spitalul are nevoie. (M.T.)

Avem spital, cine tratează pacienții?
Autor:
Articolul precedent
Articolul următor
Ultima ora
ADMINISTRAȚIE
URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026
URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...
ACTUALITATE
Neamț. Se extinde rețeaua de apă potabilă pe 4 străzi din orașul Bicaz pe bază de parteneriat Primărie-Apa Serv
Deoarece proprietarul rețelei de apă nu are bani să facă o investiție de...
ACTUALITATE
Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni
O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...
ACTUALITATE
Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital
Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...
ACTUALITATE
Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată
Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...
ACTUALITATE
Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal
Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...
RELIGIE
Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași
Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...
INFRACȚIONAL
„Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc
Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...
ACTUALITATE
Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz
Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...
ACTUALITATE
Anchetă după moartea unui îngrijitor de animale la Bicaz-Chei
Un bărbat de 49 de ani, care lucra la o stână din satul...


