judetul neamt

Prima menţiune documentară a ţinutului Neamţ, străveche vatră de cultură şi civilizaţie, datează din primul deceniu al veacului al XV-lea, şi anume, conform documentului, din 7 ianuarie 1403. După cum afirmă şi istoricul A. D. Xenopol, ţinuturile sunt mai vechi decât întemeierea ţărilor înseşi, deci această unitate administrativă este mult mai veche decât atestarea documentară. Până în secolul al XVII-lea, delimitarea teritorială este foarte greu de precizat, şi datorită deselor conflicte pe hotarul de apus între Moldova şi Transilvania. Prima hotărnicie în istoria Moldovei o va face domnitorul Aron Vodă, în 1593, pe baza criteriului cumpenei apelor. Acest sistem natural de hotărnicie de unde se rup apele, va fi înlocuit cu sistemul semnelor convenţionale, aşa cum s-a stabilit după 1699. Oricum, în această perioadă, ţinutul Neamţului se întindea de la răsărit până la Siret şi avea ca ax central Valea Bistriţei. Harta lui Dimitrie Cantemir ne dă prima imagine cartografică a judeţului nostru, care corespundea în mare cu teritoriul amintit mai înainte. În anul 1774, ţinutul Neamţ pierde Valea Bistriţei, de la Dorna până la Farcaşa, cuprinzând, conform cu cartografia rusă din 1774, un număr de 132 de localităţi. Urmează o nouă ciuntire în 1791, în urma păcii dintre turci şi austrieci, când austriecii înaintează încă 30 de km dinspre apus faţă de cumpăna apelor. După reforma administrativă din 1844, se pierde Ocolul Siret, hotarul de răsărit fiind retras de pe valea Siretului şi de lângă Bacău, pe linia Rahova, Silişte, Bozieni-Balş, Talpa. Spre sud-vest, câştigă însă un număr de sate, pe linia Buhuşi, nord, Valea lui Ion, sud şi Tazlău. În 1887, prin noua hotărnicie, hotarul de apus suferă noi modificări, prin cedarea altor sate de pe Valea Bistriţei, şi, apoi, în 1918, pierde pentru câteva luni, linia Bicaz – Bistricioara – Farcaşa, prin Tratatul de la Buftea, în 1918. În urma reformei administrative din 1925, judeţul Neamţ câştigă Valea Bistriţei, până la Broşteni-Crucea, precum şi Bicaz, Tulgheş, Corbu, Borsec şi Bilbor. Spre sud-vest, câştigă Blăgeştii, Valea lui Ion, Buda, Racova, ce vor fi restituite în 1930 la Bacău. Va ceda, în anul 1926, la fostul judeţ Roman, Bozieni-Balş, Budeştii-­Ghicăi şi Talpa, dar care vor reveni la Neamţ în 1930. În acelaşi an, pierde şi o parte din nord-est: satele Timişeşti, Ţibucani, Răuceşti şi Păstrăveni trec la judeţul Fălticeni, dar vor reveni în 1930 la Neamţ. Ca subunităţi, ţinutul avea ocoale, iar ocoalele cuprindeau mai multe sate. La 1828, ţinutul Neamţ avea 5 ocoale: Muntele, Piatra, Bistriţa, de Sus şi Mijlocul. Urmează noua lege administrativă a ţării din 1864 şi apoi alta, în 1892, când judeţul Neamţ a fost împărţit în 6 plase, ce cuprindeau un număr de 52 de comune şi 308 localităţi.

Prof. Gheorghe RADU

Articolul precedentAnsamblul folcloric “KITKA” (Macedonia)
Articolul următorITM caută munca la negru în construcţii