Ziua Pompierilor, sărbătorită pe 13 septembrie, a fost marcată la ISU Neamț printr-un ceremonial de avansare în grad înainte de termen a 8 militari. Ceremonialul militar și religios s-a desfășurat vineri, 11 septembrie, în prezența prefectului George Lazăr.
Prefectul de Neamț a acordat noile grade ofițerilor și subofițerilor. Este vorba despre acum maiorul Ștefan-Ionuț Nohai și maiorul Gheorghe-Marius Tutulea. Subofițerii avansați în noile grade sunt plutonier adjutant șef Petrea Pintilie și plutonierii adjutanți Daniel-Răzvan Ariton, Petru Chilu, Gheorghe Damian, Aurel-Gabriel Grosu și Ionuț Tanasă.
„Pompierii Români aniversează 172 de ani de când au scris cu litere de foc ISTORIA ŢĂRII, pe frontispiciul căreia se regăsesc năzuinţele de libertate socială, independenţă şi unitate naţională ale poporului român. Odată cu înfiinţarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în anul 2004, ni s-a deschis drumul marilor provocări. Instituţia pompierilor s-a dezvoltat continuu, adaptându-se contextului contemporan, la clasica misiune de stingere a incendiilor adăugându-se operaţiunile de salvare a persoanelor de la înălţime, de la înec, de sub dărâmături şi din alte situaţii critice, intervenţiile pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere şi pentru acordarea primului ajutor calificat, misiunile de salvare a animalelor, de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată ori de înlăturare a efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, intervenţiile la accidente tehnologice, radiologice, biologice şi alte calamităţi antropice sau naturale, precum şi alte misiuni de gestionare a situațiilor care periclitează siguranța semenilor. Diversitatea şi complexitatea misiunilor desfăşurate de pompierii militari reclamă pe lângă pregătirea temeinică și permanentă, “curaj și devotament”, atribute regăsibile în deviza acestei arme și în rezultatele muncii reprezentanților ei, materializate în vieţi şi bunuri salvate. La ceas aniversar, mulțumim tuturor Pompierilor nemțeni pentru activitatea depusă şi rezultatele profesionale obţinute, alături de sincere urări de sănătate, fericire şi împliniri în plan personal și profesional!”, a transmis ISU Neamț, într-un comunicat de presă.
C.I.