În cadrul unei ședințe festive organizate pe 29 noiembrie, de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, pentru a celebra Ziua Națională a României, 28 de polițiști au fost avansați în grad, înainte de îndeplinirea stagiului minim. Totodată, 66 de polițiști au fost recompensați cu felicitări și mulțumiri scrise, în semn de apreciere pentru activitatea lor. Avansări în grad la Poliția Neamț de Ziua Națională a României

Au fost acordate și 8 diplome de merit pentru fapte și contribuții deosebite, după cum urmează:

-Subcomisarul de poliție Chirilă Constantin Cristian , agent șef de poliție Irimia Costel și agent șef de poliție Enea Mugurel Nicolae, pentru salvarea unui copil de 1 an și 6 luni, în data de 10 septembrie.

-Agentul șef principal de poliție Huci Ionuț Ciprian, pentru inițiativa și implementarea proiectelor preventive din municipiul Roman.

-Agentul șef de poliție BD , din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Neamț, pentru curajul demonstrat în data de 4 iulie, când, aflat în afara orelor de program, a intervenit pentru salvarea bunurilor dintr-un imobil afectat de incendiu. Mai multe https://zch.ro/interventie-curajoasa-a-unui-luptator-din-cadrul-structurii-s-a-s-neamt/

-Echipa de negociatori formată din agent șef principal Elisei Ioana Andreea, agent șef adjunct Lazăr Silviu Răzvan și agent principal Axinte Ioana Loredana, pentru intervențiile care au contribuit la salvarea de vieți și rezolvarea unor situații critice.

Mai multe detalii https://mesagerulneamt.ro/2023/02/negocierea-pentru-viata-intensa-la-limita-niciodata-nu-trebuie-sa-ramai-fara-cuvinte/

În cadrul evenimentului au fost premiați polițiști și reprezentați ai structurilor partenere pentru participarea la competițiile sportive organizate de Asociația Sportivă Dinamo, precum minifotbal, tenis de masă și volei.

Ceremonia a inclus și depunerea jurământului de către noii colegii ai polițiștilor încadrați din sursă externă.

Conducerea IPJ Neamț a adresat felicitări tuturor participanților pentru contribuția lor ăn creșterea de siguranță în județ, precum și pentru rezultatele obținute în activitatea profesională și sportivă.

Denisa POPA

Articolul precedentÎncepe Târgul „Piatra lui Crăciun” 2024 – se aprinde iluminatul de Sărbători

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.