bulgarea-ipjÎn cadrul unei ceremonii la care au participat, ca invitați, prefectul de Neamț, Niculina Dobrilă și Adrian Bourceanu, șeful ATOP, la sediul Poliției Neamț au fost avansați, astăzi 15 septembrie, ofițerii și subofițerii care ar fi trebuit înaintați la gradul următor de Ziua Poliției.

”Atunci nu s-au putut face avansări pentru că ordinul ministrului fusese declarat neconstituțional și între timp s-a dat un alt ordin”, a declarat comisarul șef Paul Tablan, șeful Poliției Neamț.

Lista avansaților cuprinde 25 de ofițeri și 66 de subofițeri, din prima categorie făcând parte purtătorul de cuvânt Elena Bulgărea, care are de acum gradul de inspector, precum și înlocuitorul său Constantin Irina, care a devenit comisar. De asemenea a fost avansată Adriana Bălău, soția șefului Poliției Roman, precum și șefii Secțiilor Rurale Bicaz (Lalău Chirilă) și Săvinești (Mihai Bistriceanu). (C.M.)

Articolul precedentOdek în misiune: a ”mirosit” doi contrabandiști la Bahna
Articolul următorGrevă în spitale – Primii pași
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.