incendiu-autobuzUn echipaj de pompieri militari din cadrul Detașamentului Bârlad a acționat, în această dimineaţă de luni, 19 decembrie, pentru stingerea unui incendiu produs la un mijloc de transport în comun, ce efectua rute regulate pe relația Bârlad – Gherghești, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

“Evenimentul a fost anunțat la dispeceratul integrat ISU-SAJ, prin intermediul numărului unic de urgență 112, în această dimineața, în jurul orei 6:30, de către conducătorul auto. În momentul sosirii forțelor de intervenție la fața locului, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la nivelul motorului și a puntei din spate a autocarului, toți cei 49 de pasageri fiind evacuați în condiții de siguranță. Imediat, s-a acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului ce risca să se propage la întreg autocarul, reușindu-se astfel limitarea extinderii flăcărilor și în interiorul mijlocului de transport. În urma cercetărilor efectuate la fața locului, se pare că evenimentul s-a produs din cauza blocării unei roți de la puntea din spate a autocarului. Din fericire nu s-au înregistrat victime”, se precizează în comunicatul de presă al ISU Vaslui. (ZCH NEWS)

Articolul precedent“Pieton fără voie”, după ce-a fost prins cu… 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat!
Articolul următorSalvați ”Bradul de Crăciun”!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.