„Pieton fără voie”, după ce-a fost prins cu… 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat!

etilotest-04Un bărbat, de 47 de ani, din comuna Sucevița (Suceava), era să dea etilotestul peste cap. Sâmbătă, 17 decembrie, la ora 21:20, când a fost oprit de poliţiştii Secției 3 Marginea, a „reuşit” un neverosimil „1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat”, deşi se afla bine-mersi la volan. Ulterior, la spital, i s-au recoltat şi probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

„Și în acest sfârșit de săptămână, polițiștii au fost prezenți, în număr sporit, pe drumurile sucevene, pentru prevenirea accidentelor rutiere, dar și pentru identificarea și sancționarea celor care pun în pericol siguranța traficului rutier. Din fericire, în urma acțiunilor desfășurate, până la această oră, nu au fost înregistrate evenimente rutiere grave soldate cu persoane decedate sau rănite grav. În schimb, peste 20 de șoferi au primit din partea polițiștilor titlul de «Pieton fără voie». Le-a facilitat această «performanță» consumul de alcool la volan”, potrivit unui comunicat de presă al IPJ Suceava. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...