Doi bărbați, cu vârste de 50 și 67 de ani, din comuna Ion Creangă sunt cercetați pentru braconaj cinegetic, pentru că au tras după păsări și după ce le-a expirat autorizația de vânătoare. Cei doi au plecat la vânătoare pe fondul Deleni, în ziua de 9 decembrie, dar n-au împușcat nimic și, de nervi, au continuat să tragă deși știau că, legal, nu mai au dreptul.
”În acest caz, polițiștii au demarat cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic, constând în vânătoarea efectuată fără respectarea condiţiilor înscrise în autorizaţia de vânătoare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 42 alin. din Legea nr. 407/2006”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”Totodată au fost indisponibilizate permisele de armă şi de vânătoare ale celor doi bărbați”. (C.M.)